Mai poti iubi dupa ce ai facut-o de nenumarate ori?
Va mai trece iubirea prin tine la fel?
Vei cunoaste nenascute zari ca atunci cand le-ai zarit prima oara?
Sau suntem robii primului inceput?
Iubirile trec printr-un om ca scoicile prin carena unui vas de lemn.
Marile prin care el haladuieste sunt tot atatea experiente care se implanta in carnea lui. Il imbogatesc, dar il si epuizeaza.
Ii dau o aura de noblete dar ii si grabesc sfarsitul.
Candva...lemnul acela care a purtat corabia peste zari, apune in vreun port imbacsit, sfarsind astfel calatoria.
La epuizarea aceasta monahii au un singur leac: SA NU TE IUBESTI DELOC PE TINE!
Sa te lasi, cum spune Parintele Arsenie Papacioc, sfartecat din dragoste!
Fara menajamente. Cand trupul sufletului tau va fi intesat de vietile celorlalti, atunci nu iti vei mai trai viata ta, ci viata lui Hristos!
Adevaratele corabii nu sunt mancate niciodata de catre scoici. Cochilie langa cochilie, lasate sa patrunda in inima lemnului, acestea pot forma o noua carena.
Singura care poate naviga peste marginea acestei lumi...
Editorial din Lumea Monahilor
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu